- Laudă: Pentru început, vom citi tot Psalmul 15.
- Doamne, cine va locui în cortul Tău? Ine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă. Acela nu clevetește cu limba lui, nu face rău semenului său și nu aruncă ocară asupra aproapelui său. El privește cu dispreț pe cel vrednic de disprețuit, dar cinstește pe cei ce se tem de Domnul. El nu-și ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui. El nu-și dă banii cu dobândă și nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce se poartă așa nu se clatină niciodată. Ps. 15:1-5
- Doamne, cum am putea să ne ridicăm la standardele impuse de Tine? Îți mulțumim că ai venit prin Mesia Ieșua și că ne-ai făcut neprihăniți în El (2 Corinteni 5:21).
- Te binecuvântăm pentru minunatul răsărit de deasupra orașului Tău, Ierusalim, din această dimineață (Ezechiel 43:2).
- În timp ce creația Ta se schimbă cu fiecare anotimp, Tu rămâi neschimbat. Aleluia (Maleahi 3:6)!
- Dumnezeule Iahve! Tu ai făcut cerul și pământul cu puterea Ta cea mare și cu mână întinsă. Pentru Tine, nimic nu e prea greu (Ieremia 32:17).
- Doamne, Tu meriți să fii preamărit, slăvit și puternic, căci Tu ai creat totul și toate lucrurile au fost create după voia Ta (Apocalipsa 4:11).
- Alegeri: L-am preamărit pe Dumnezeu pentru rezultatul alegerilor căci, în mare parte, acestea au fost o binecuvântare pentru aceia dintre noi care înțeleg semnele vremurilor și ceea ce trebuie să facă Israelul (2 Cronici 12.32).
- Ce bucurie la vederea rezultatelor alegerilor din Israel, știind că slujim unui Dumnezeu care ascultă și răspunde la rugăciuni (Psalmii 50:15)!
- Îți mulțumim că ai îngăduit ca Bibi Netanyahu să rămână prim-ministrul Israelului (Proverbele 16:9).
- Tu ne-ai răspuns la rugăciuni, căci ne-ai îndrumat să ne rugăm conform voii Tale (1 Ioan 5:14-15).
- El schimbă vremurile și anotimpurile; El detronează și numește regi; El le dă înțelepciune celor înțelepți și cunoaștere celor care pricep (Daniel 2:21; vezi și 4:17, 25; 5:21).
- Doamne, Îți mulțumim că ai făcut ca tânăra generație din Israel să fie mai conservatoare și de aripa dreaptă decât părinții lor din timpul semnării Acordului de la Oslo (conform ultimelor sondaje și a felului în care au votat).
- Pentru formarea guvernului în Israel, e nevoie ca partidul majoritar – partidul Likud al lui Bibi are 36 de locuri – să negocieze cu partidele minoritare pentru a ocupa cel puțin 61 de locuri din cele 120 câte are Knessetul (parlamentul Israelului). Sunt destule partide de dreapta încât să poată fi asigurat acest lucru, dar celelalte partide mai mici au făcut exces în trecut de manipulare și șantaj, astfel încât e de așteptat ca acesta să nu fie deloc un proces ușor. Noi nu vom înceta să ne rugăm, dar trebuie să ne schimbăm punctele de rugăciune.
- Doamne, Te rugăm ca, în timpul acestor negocieri, să veghezi asupra Cuvântului Tău. „Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel. Acum se poate spune despre Iacov și Israel: ‘Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!’” (Numeri 23:23).
- Înconjoară-l pe Netanyahu cu un scut împotriva manipulării și dă-i consilieri înțelepți (Proverbele 11.14).
- Fă ca simțul politic al lui Netanyahu să fie la cote maxime pe durata acestor discuții (Proverbele 28:2).
- Nu îngădui ca soția lui, Sara, să tulbure abilitatea lui Bibi de a numi cei mai buni oameni pentru fiecare minister .
- Cerem anume ca partidul Kulanu al fostului ministru de finanțe Moshe Kahlon să se alăture partidului Likud – oferind partidului Likud 40 de locuri în structura noului guvern (Luca 11:9).
- Știm că nimic nu e imposibil pentru tine (Ieremia 32:27), așa că Te rugăm să îi smerești pe cei mândri și ca cei care vor ajunge în guvernul Israelului să urmărească ce e mai bine pentru țara lor și nu să se gândească numai la propriile cariere politice (Proverbele 18:12).
- Împiedică partidele ultra-ortodoxe să folosească șantajul. Fă o minune și schimbă-le atitudinea, pentru a vrea ce e mai bine pentru tot Israelul și nu doar pentru ei (2 Cronici 35:3b).
- Odată cu terminarea alegerilor, posibilele acuzații la adresa lui Netanyahu vor putea influența atât modul în care se va forma guvernul, cât și ce anume se va întâmpla în cele din urmă cu bărbatul pe care majoritatea israelienilor l-a votat drept viitor lider.
- Doamne, toate acestea sunt din cauza sistemului de justiție israelian, care a devenit cel mai intervenționist din lume. Ajută-l pe Bibi să numească ministrul de justiție potrivit pentru a continua cu schimbările începute de Ayelet Shaked.
- De fapt, Te rugăm să-i dai lui Netanyahu ideea de a o repune în funcție. (Noul partid al lui Shaked nu a obținut suficiente voturi pentru a intra în Knesset, dar, în Israel, miniștrii nu trebuie să fie membri ai Knessetului – cu excepția primului ministru).
- „Voi face iarăși pe judecătorii tăi ca odinioară și pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea neprihănită, cetatea credincioasă.” (Isaia 1:26) În numele Tău cel sfânt, fă asta acum!
- Pe măsură ce avocații lui Netanyahu vor apuca în sfârșit să analizeze acuzațiile ce-i sunt aduse, dă-le înțelepciune ca să deosebească adevărul de ceea ce e numai vorbă-n vânt (Isaia 59.4).
- Cerem ca adevărul și dreptatea să prevaleze și ca oamenii să aibă grijă ca acestea să aibă prioritate (Zaharia 8:16).
- Fie ca această problemă să se rezolve rapid.
- Acum, că alegerile s-au încheiat, se presupune că va fi prezentat planul de „pace” propus de Statele Unite. Nimeni nu știe exact când se va întâmpla acest lucru și numai câțiva oameni știu ce anume conține. Conform unui raport de săptămâna trecută, nici chiar Trump nu ar ști ce conține acest plan de pace. Hmmm…
- Ava, veghează asupra momentului în care acest plan va fi prezentat – sau împiedică prezentarea lui (Eclesiastul 3:1).
- Fie ca Israelul să formeze un guvern care să știe cum să reacționeze față de acest plan și să știe cum să evite să facă ceva care să nu fie conform voii Tale (Leviticul 25:23; Ioel 3:1-2).
- Ajută-l pe Netanyahu să numească un ministru de externe care să fie la fel de abil precum a fost el (Proverbele 18:16).
- Doamne, Îți mulțumim pentru președintele Trump care, până acum, a fost o adevărată binecuvântare pentru Israel (Geneza 12:3).
- Nu-l lăsa să facă ceva care să strice bunele relații avute cu Israelul de până acum (Numeri 22:32).
- Împietrește în continuare inimile liderilor palestinieni față de orice propunere venită din partea Americii (Romani 9:15-18).
- Veghează asupra celor scrise în Ieremia 12:14-17 cu privire la palestinieni și salvează pe cât de mulți posibil.
- Cel mai mare partid din opoziție, Albastru și alb, condus de Benny Gantz, e alcătuit din trei partide mai mici care au reușit să obțină 35 de locuri împreună. Însă unul dintre lideri, Yair Lapid, a declarat că îi vor face partidului Likud „viața un iad” cât se va afla în opoziție. Acesta nu este deloc un mod onorabil de a accepta înfrângerea și decizia electoratului israelian.
- Doamne, arată-ne ce se întâmplă atunci când, în numeroase națiuni, partidele care pierd alegerile le declară război câștigătorilor în loc să colaboreze cu aceștia spre binele întregii țări!
- Ava, fie ca oamenii de treabă din partidul Albastru și Alb să ajungă la conducere și să-i alunge pe toți cei care creează probleme (Luca 3.17).
- Doamne, Te rugăm să împarți această uniune în partidele inițiale care au format-o (Proverbele 11:21; 16:5).
- Dacă ai planuri pentru Gantz în viitor, fă-l să accepte înfrângerea cu demnitate (Proverbele 18:12).
- Doamne Ieșua, avem nevoie să unești această națiune sub mâna Ta – acum! (Ezechiel 37:16-20)!
- „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și-n veci de veci. Iată ce va face râvna Domnului oștirilor. (Isaia 9:6-7) Amin și amin!
- Siguranță: Există un presupus acord de încetare a focului în Gaza, între Israel și Hamas, Egiptul acționând ca mediator. Hamas a mai încălcat și alte acorduri de încetare a focului, căci îl consideră doar un hudna – concept islamic ce denumește un acord de încetare a focului între musulmani și un inamic „necredincios” respectat doar până când musulmanii devin destul de puternici pentru a putea învinge inamicul. Apoi, musulmanii își pot încălca promisiunea și acordul de încetare a focului, căci au aprobarea zeului lor fals.
- Doamne, continuă să-i aperi pe israelienii care trăiesc în acea zonă care e atacată în mod constant de către gazanii aflați sub influență demonică (Ieremia 31:10).
- Îi aducem înaintea Ta pe toți tinerii și copiii care trăiesc în această situație. Vindecă-i, Doamne (Marcu 10:14)!
- Întărește-i pe soldații israelieni de acolo și fie ca directivele lor de luptă să fie înțelese și respectate (1Corinteni 14:8).
- Trimite un duh de descurajare peste oamenii din Gaza care s-au răzvrătit de mai bine de un an și a căror situație se înrăutățește mereu (Isaia 1:4). Fă-i să se trezească!
- Împiedică reușita oricărei tentative de răpire (Psalmii 12:.4).
- Doamne, arată-ne cum vrei să ne rugăm pentru a putea ajunge să vedem iar Gaza sub suveranitate israeliană (Amos 3:7; Țefania 2.4-7).
- Folosește presiunea uriașă din interior și din exterior ca să acționeze asupra liderilor din Gaza pentru ca aceștia să facă greșeli majore.
- Fie ca toți credincioșii din Gaza și din sudul Israelului să poată transmite cu eficiență motivul pentru care păstrează speranța ce sălășluiește în ei (1 Petru 3.15).
- De dragul relațiilor dintre Israel și Egipt, fie ca acordul de încetare a focului să funcționeze măcar o perioadă (Eclesiastul 3:8b).
- Dă-i Israelului îndrăzneala de a se ocupa de orice încălcare a armistițiului (Isaia 41:14-16).
- Fă-i pe negociatorii israelieni conștienți de conceptul de hudna pentru a nu se lăsa înșelați. „Gura lor este dulce ca smântâna, dar în inimă poartă războiul; cuvintele lor sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar, când ies ele din gură, sunt niște săbii.” (Psalmii 55:21)
- Deosebirea dintre percepția asupra lumii a evreilor israelieni și cea a majorității evreilor din exil crește tot mai mult. Evreii din exil sunt adormiți din cauza gândirii lor liberale, seculare, semănând cu evreii din Germania de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, care se credeau „mai germani decât germanii”. Cum Paștele va începe vinerea viitoare, ne-am rugat ca poporul lui Dumnezeu aflat în exil să se trezească, să înțeleagă că antisemitismul e în creștere și să se întoarcă acasă.
- Doamne, arată-le evreilor aflați în exil care sunt supărați din cauza rezultatului alegerilor din Israel că numai dacă fac alyiah – adică dacă imigrează – pot avea ceva de zis cu privire la modul în care e condusă această națiune (Isaia 10:22).
- Ava, fă-i pe copiii aflați la masa de Seder de Paște să adreseze întrebări pertinente, precum: De ce spunem mereu „la anul în Ierusalim”, dar noi suntem tot în New York? (Ieremia 51:8-10)
- Folosește-te de Seder pentru ca israelienilor aflați în exil să li se facă dor de casă (Ieremia 50:4-5).
- Fie ca noul guvern să le înlesnească evreilor revenirea (Isaia 62:10).
- Fă-i pe evreii din Europa și din Marea Britanie să se întrebe de ce trebuie să angajeze paznici ne-evrei când ar putea fi într-o țară în care pot fi apărați de armata israeliană (Ezechiel 37:10)!
În încheiere, I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toată apa pe care a turnat-o peste acest ținut în perioada ploioasă. Marea Galileii (Kinneret) mai avea peste 6 metri până la nivelul de umplere, dar, de azi, mai are numai 2,8 metri până la nivelul de umplere. Pe Hermon încă mai este zăpadă, iar săptămâna viitoare este posibil să plouă în continuare. Noi încă ne rugăm și credem că va avea loc un miracol și Marea Galileii se va umple complet, făcându-i astfel pe mulți israelieni să înțeleagă că Dumnezeu Își ține promisiunile și să vadă ce se întâmplă când El îi oferă poporului Său apă din plin: „… ca să vadă cu toții și să știe, să priceapă și să înțeleagă că mâna Domnului a făcut aceste lucruri și sfântul lui Israel le-a zidit”. (Isaia 41:20)
Vă mulțumim că v-ați rugat cu noi în această perioadă grea a alegerilor. Lucrurile au ieșit foarte urât și foarte necuviincios, dar Dumnezeu tot ne-a răspuns la rugăciuni. Acum trebuie să continuăm să mijlocim pentru această națiune, pentru liderii săi și poporul său, căci ne așteptăm să fie supusă la și mai multe presiuni, să fie înconjurată de și mai multe pericole pe măsură ce Dumnezeu Își respectă Cuvântul, pregătind întoarcerea lui Mesia.
„Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Isaia 23:39)
Shabat Shalom și binecuvântări din Sion,
Echipa IFI
P.S. Ce părere ai?
Dacă ți-a plăcut această postare, spune și altora despre ea – pe Whatsapp, Facebook, Twitter, sau orice altă rețea de media.
Nu uita să lați un comentariu la postare sau să ne scrii o mărturie despre cum te ajută această postare sau blog să te rogi pentru Israel. Ne-am bucura să auzim de la tine!
Și roagă-te să vezi dacă Dumnezeu îți pune pe inimă să ne ajuți să putem întreține acest blog și să ne acoperim cheltuielile.